Începând cu acest articol, vreau să lansez un ciclu de expuneri despre ce înseamnă procesul de detoxifiere, ce înseamnă toxina ca element central al procesului mai sus amintit şi nu în ultimul rând voi aduce în discuţie tehnici de detoxifiere, insistând mai ales pe cele pe care eu le-am experimentat. Pentru ca trecerea de la teoretizarea articolului anterior la lucruri mult mai pragmatice să nu fie prea „abruptă” şi pentru a înţelege de ce acest subiect legat de detoxifiere este încadrat în ciclul de articole numit „Rezonanţele corpului fizic” îmi voi permite să concluzionez în rândurile de mai jos câteva idei, astfel încât acest ciclu de articole să fie unitar. Şi am să concluzionez aşa:…
Corpul nostru susţine mintea şi sufletul nostru ajutându-le să se integreze în acest univers. Datorită însă relaţiei bidirecţionale dintre elementele triadei trup-minte-suflet, corpul nostru este influenţat la rândul lui, de rezonanţele minţii, sau dacă mintea e în propriul nostru control, este impregnat de suflet, păstrându-se în energiile divine ale Creatorului. Dar nu mai reiau această poveste: o regăsiţi în articolele Despre REZONANŢĂ, dacă veţi citi printre rânduri. Important e însă să reţinem că triada noastră creează un cerc perfect de interdependenţă.
În primul articol despre Rezonanţele corpului fizic, scriam aşa:
„Imaginaţi-vă o lume nepoluată în care am avea acces la o alimentaţie sănătoasă, la o apă nepoluată, la un aer fără noxe. Mai mult, să ne imaginăm că am trăi fără stress, relaţionând în armonie cu cei din jurul nostru şi cu noi înşine, astfel încât singura provocare reală a vieţii noastre ar fi doar evoluţia spirituală, trezirea şi revelarea propriului nostru sine într-o profundă comuniune cu Divinitatea care ne-a creat!”…
Ce se întâmplă dacă scoatem din ecuaţie, idealul „lumii …, alimentaţiei.., apei…, aerului…”? Dintr-o dată, componenta triadei care este corpul nostru fizic, este supusă unei agresiuni zilnice care, continuă fiind, într-un timp mai scurt sau mai lung generează dezechilibru în acest element. Chiar dacă realitatea ne demonstrează că nu e tocmai ideală lumea în care trăim putem păstra în ecuaţia noastră ideală, idealizarea celorlalte două aspecte. Astfel în condiţiile ideale de mai sus, punerea în rezonanţa energiilor elevate pornite dinspre minte şi suflet încă se produce! Întrebarea vine însă firesc: Poate doar rezonanţa minţii şi a sufletului să ne păstreze corpul sănătos în condiţiile unei agresiuni zilnice?
Răspunsul este evident: NU! Pentru că toate cele trei elemente ale triadei sunt intercorelate, intrarea în dizarmonie a unui component le va destabiliza pe celelalte două! Şi chiar dacă celelalte două componente, în cazul nostru mintea şi sufletul nostru, susţin componenta în dizarmonie, în cazul de faţă corpul fizic, nu vor putea face acest lucru la infinit. Chiar dacă există această susţinere subtilă, degradarea corpului va continua să se producă, e drept într-un ritm mai lent, şi asta pentru că anumite rezonanţe trebuie susţinute chiar de structura în deficit, celelalte componente neputând compensa acest lucru decât parţial!!! Şi atunci vine întrebarea: Ce face ca energia sau vibraţia corpului nostru să scadă, să diminueze până când acesta se îmbolnăveşte?
Şi uite că ne întoarcem cu paşi mărunţi către paradigma noastră cea ne-ideală conştientizând că la degradarea corpului nostru, pe lângă uzura dată de funcţionarea lui ideală, se mai adaugă şi uzura adusă de aspectele exterioare lui. Iar aceste aspecte exterioare vin din: alimentaţie (incluzând apa şi aerul, incluzând de asemenea atitudinea noastră dezordonată de a ne alimenta, etc…), agenţii patogeni şi traumele fizice sau psihice, mai mult sau mai puţin puternice pe care le suferim de-a lungul timpului.
Iar în ordinea enumerată mai sus alimentaţia se află pe primul loc. Şi pentru că unul deştept – Seneca parcă – spunea cândva că „omul este animalul care îşi sapă groapa cu dinţii”, acest prim loc e unul real!!! De ce e aşa? Corpul nostru e compus şi construit din elementele conţinute în alimentele cu care îl hrănim şi pe care le aducem în interiorul nostru. Alimentele sunt combustibilul care menţine corpul în funcţiune, şi, în funcţie de calitatea acestuia, nivelul energetic al corpului este unul ridicat sau mai jos. Implicit, vibrăm mai elevat sau mai grosier în funcţie de acest nivel energetic dat de alimente. Implicit, rezonăm cu corpul fizic cu energii mai mult sau mai puţin grosiere, influenţând astfel şi celelalte două componente mai subtile ale triadei, într-un mod mai mult sau mai puţin armonios!!!
Corpului nostru i se potriveşte analogia cu o centrală termică. Este cu atât mai eficientă această centrală cu cât combustibilul cu care este alimentată este mai de calitate. Cu cât calitatea combustibilului conferă un randament mai mare de transformare a acestuia în energie, cu atât centrala va funcţiona optim şi cu consum mic de energie în întreţinere şi în plus această funcţionare optimă va genera o cantitate de reziduuri mult mai mică!!!
De fapt aici e diferenţa dintre funcţionarea ideală şi cea neideală, aşa cum le-am descris până acum. Cantitatea de reziduuri e cea care face ca în corpul nostru, nivelul uzurii să crească faţă de ideal!!!
Şi am ajuns în puctul de început al acestui articol. Detoxifierea reprezintă procesul prin care se gestionează reziduurile – adică toxinele – rezultate în urma tuturor proceselor care au loc în corpul nostru. Şi ca să înţelegem şi mai bine de ce abordez acest subiect am să apelez la DEX care ne dă următoarele definiţii:
DETOXIFIERE: acţiunea metabolică prin care un organism neutralizează şi elimină un produs toxic de origine internă sau externă.
METABOLISM: Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare şi de dezasimilare (însoţită de eliberare de energie), pe care le suferă substanţele dintr-un organism viu.
Sunt două definiţii care ne fac să înţelegem, că ceea ce numim detoxifiere este un proces amplu în cadrul metabolismului nostru şi este în strânsă legătură cu alimentaţia pe care o avem.
Alimentaţie. Metabolism. Asimilaţie. Dezasimilaţie. Degradare. Detoxifiere. Un şir de cuvinte care descrie un proces întreg care se petrece în organismul nostru. Subiectul nostru, detoxifierea, pare a fi la capătul şirului. Doar pare. În realitate acest proces al detoxifierii se întrepătrunde cu toate celelalte procese, fiind unul esenţial. Dacă acest proces nu funcţionează optim, corpul nostru devine o sui generis goapă de gunoi… apoi se îmbolnăveşte…apoi…
Marea majoritate a oamenilor cred că detoxifierea e doar un procedeu terapeutic bazat pe alimentaţie, cu care intervenim asupra propriului nostru corp pentru a ajuta eliminarea toxinelor acumulate în urma miliardelor de procese care au loc in corpul nostru în fiecare secundă. Nu e aşa. Detoxifierea e un proces firesc al corpului nostru…, continuu, autonom, interior. Şi ar trebui să fie optim acest proces! DA!, în condiţii ideale acest proces e optim!
Din nefericire „condiţiile ideale” în care ar trebui să trăim s-au degradat atât de mult încât eliminarea toxinelor din organismul nostru nu mai este optimă! Deşi pare paradoxal, civilizaţia şi progresul tehnologic, care iniţial urmăreau să ne facă viaţa mai comodă, mai lungă şi mai sănătoasă, acum, se întorc împotriva noastră tocmai pentru că şi-au uitat scopul iniţial. Şi aşa ia naştere un alt şir de cuvinte pe care îl auzim tot mai des şi pe care cel mai adesea îl ignorăm:
Alimentaţie denaturată. Stress. Poluare. Viteză şi ritm accelerat de viaţă. O altă înşiruire de cuvinte care fac parte din viaţa noastră zilnică şi care afectează întreg celălalt şir! Şi da, afectează caracterul optim al tuturor proceselor din corpul nostru, implicit cel al detoxifierii.
Şi ce ar fi de făcut, mai ales că ne este greu să evităm acest şir nociv? Vom vedea împreună in capitolele care urmează, mai multe căi prin care putem face faţă acestor elemente, vom intelege ce este metabolismul şi vom învăţa să acţionăm direct asupra lui şi implicit asupra procesului de detoxifiere, în aşa fel încât în final să avem suficiente „instrumente” de acţiune asupra întregii noastre fiinţe care să ne permită să ne recăpătăm armonia fizică, psihică, interioară.
Din cele scrise până acum, rezonanţa cu energii de calitate, mai elevate, sau mai grosiere a corpului nostru pare să se învârtă în jurul gestionării reziduurilor, adică a toxinelor. Deci, aparent, inamicul numărul unu pentru corpul nostru este toxina!!! Ea e cea care poate genera căderi de energie, căderi de vitalitate, ea poate duce la degradarea sănătăţii corpului nostru, însă doar în anumite condiţii… Haideţi să vedem în articolul următor ce e cu această toxină şi de ce e ea atât de uricioasă!!!