Despre REZONANŢĂ (partea a patra)

În triada Trup-Minte-Suflet noţiunea de „minte” nu se referă strict la instrumentul minte ci se referă la o altă triadă pe care o vom diseca în rândurile de mai jos. Această triadă se referă la legătura dintre Minte-Ego-Conştiinţă şi este esenţială pentru trăirea psihică a fiinţei noastre.

În această nouă triadă, componenta cea mai volatilă şi instabilă este mintea noastră.

Dacă ne referim strict la ceea ce e mintea noastră, extrăgând-o din „parteneriatul” cu Ego-ul şi Conştiinţa noastră, putem spune despre ea că este strict instrumentul nostru de analiză a informaţiilor primite de la simţurile noastre. Aparent independentă, mintea noastră este tributară experienţei trăite direct, pe care însă o asimilează subiectiv. De aceea, pornind de la primul clipit de geană, până la ultimul, mintea noastră acumulează tipare de „definire” influenţate de acurateţea „imaginii de ansamblu” oferite de către organele de simţ şi are atât o proiecţie în exteriorul nostru cu rol de experimentare şi definire a universului în care trăim, cât şi o proiecţie în interiorul nostru cu rol de experimentare şi definire a ceea ce suntem.

Fiind în strânsă corelaţie cu simţurile noastre, tiparele de „definire” date de mintea noastră sunt dependente de senzaţie, iar reacţia corpului nostru de plăcere sau durere, influenţează structurarea acestor tipare în jurul lui: plăcere = bun, bine, util… sau neplăcere, durere = rău, inutil,…cu nuanţele intermediare. Cu alte cuvinte discernământul minţii noastre e unul limitat de aceste două senzaţii care structurează ceea ce numim instincte de supravieţuire, instincte de conservare. Cu alte cuvinte, dacă am avea doar mintea – extrasă din contextul triadei – nu am fi foarte deasupra animalului, iar instinctele de foame, frig, frică etc, asociate neplăcerii sau instinctele de reproducere, odihnă, de teritoriu, etc asociate plăcerii, ar fi limitele între care am funcţiona. Tocmai aceste limite îngrădesc spectrul energiilor cu care putem intra în rezonanţă prin intermediul strict al minţii!

De asemenea aceste tipare pe care mintea noastră le adună cu scopul de a asimila cât mai corect informaţia primită, fac din mintea noastră un instrument imperfect şi limitat. Niciodată mintea nu va putea surprinde trăirea ca şi stare pentru că tiparele minţii nu lucrează cu stări. Astfel nu vom întâlni simţul umorului sau starea de îndrăgostire la mintea noastră…ci în cu totul altă parte…

Mintea noastră, scoasă din contextul triadei, nu are sentimente, şi corespunde cumva manifestării creierului nostru reptilian, cea mai veche structură neuronală a creierului nostru. Iar aici instinctele de conservare sunt exacerbate, fără a avea vreun sentiment.

O altă caracteristică a acestui „ustensile” e aceea că  învăţată de „mică” să caute şi să adune tipare şi să se raporteze la acestea, mintea noastră nu este învăţată să trăiască momentul prezent! Întotdeauna se va proiecta în trecut analizând tiparele adunate, cu scopul de a defini şi integra aspectele noi cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi. Această caracteristică face ca mintea noastră să fie în continuă mişcare clipă de clipă, caracteristică dificilă de care ne lovim în procesul nostru de evoluţie spirituală.

Poate părea dezamăgitoare această perspectivă dată minţii noastre dar e o realitate şi o recunoaştem des în manifestarea unora dintre semenii noştri! E bine însă să reţinem ca şi bază de plecare în discuţia noastră, posibilitatea de manifestare de bază a minţii noastre în lipsa Conştiinţei noastre şi a Ego-ului nostru. Cu toate acestea, toţi sau aproape toţi, putem experimenta instinctele  noastre de conservare, care în condiţii extreme ne conduc spre reacţii animalice, extrăgându-ne din sfera Conştiinţei şi a Ego-ului nostru. E bine să cunoaştem această caracteristică a minţii noastre: de aici plecăm în drumul nostru spre desăvârşirea noastră!

Pentru că mintea noastră este un instrument, haideţi să vedem cine foloseşte acest instrument, astfel încât tiparele de definire – aşa cum le-am denumit eu – să participe la nuanţele fiinţării noastre, înnobilându-se cu trăire!

Şi aici e timpul să ne referim la Ego ca stuctură esenţială a fiinţei noastre.

Dincolo de aspectul filozofic sau psihologic al conceptului de Ego, Ego-ul chiar este o structură vitală şi reală pentru fiinţa noastră: el e instrumentul – un alt instrument, dar vibrând  mai înalt decât mintea noastră – cu ajutorul căruia noi interacţionăm cu universul în care ne mişcăm, cu ajutorul căruia noi relaţionăm cu celelalte fiinţe şi este structura în jurul căreia noi ne construim ca personalitate. Atunci când spunem „eu sunt” de fapt cristalizăm în exteriorul nostru această structură numită Ego şi care este imaginea pe care o avem noi despre noi înşine şi pe care o proiectăm în exteriorul nostru în relaţie cu ceilalţi oameni.

Această structură este una bună, deşi toate căile spirituale autentice îl demonizează şi spun că de fapt ar trebui să ne anihilăm Ego-ul nostru pentru a ne putea manifesta plenar la nivelul sufletului nostru. Oare aşa este? Răspunsul meu e şi Da şi Nu şi veţi vedea că amândouă sunt reale, doar că, aspectul pozitiv sau negativ priveşte două stadii din evoluţia şi transformarea noastră interioară, stadii distincte dar nu simultane…

Spuneam că Ego-ul e o structură bună. Iată de ce e aşa! Suntem toţi după chipul şi asemănarea Divinităţii – indiferent cum se numeşte Ea. Şi toţi suntem la fel, identici, din acest punct de vedere… Dacă nu ar fi Ego-ul pentru a îmbrăca aspectul nostru divin individual în „glazura” personalităţii noastre, ar fi tare plictisitor în acest Univers. Acest „veşmânt” personal, e cel care ne face diferiţi unii de ceilalţi, prin el interacţionăm cu ceilalţi şi cu universul în care ne mişcăm, el ne dă „plusurile” şi „minusurile” noastre în raport cu ceilalţi şi de asemenea, experienţele de viaţă generează chiar prin intermediul Ego-ului  dorinţa de transformare, dorinţa de evoluţie, e drept având ca şi impuls generator a acestei dorinţe tocmai suferinţa! Ego-ul este un filtru, imperfect şi limitat, prin care sufletul nostru îşi proiectează către exterior reflexele lui, dar chiar şi aşa limitat şi imperfect cum este, este util tocmai aspectului nostru individual!

Divinitatea nu ne vrea o masă identică până la plictiseală de sfinţi şi Iisuşi, care manifestă plenar, dar fără variaţiuni, acel aspect interior unde suntem toţi identici după chipul şi asemănarea Divinităţii. Revelarea în noi a acestei unităţi în Divinitate, acea exprimare a lui Iisus „Eu şi cu Tatăl una suntem”, nu face ca individualitatea noastră să dispară ci tocmai să fie pusă în valoare. Omul perfect din punct de vedere spiritual este ca un diamant, dar aşa cum nu există diamante identice, la fel şi oamenii realizaţi spiritual nu sunt identici. E foarte adevărat, aceştia manifestă în totalitate, plenar şi fără oprelişti  voinţa Divinităţii – în fond duritatea diamantului e recunoscută în toate diamantele – dar fiecare reflectând altfel lumina Divină în multitudinea de faţete pe care le are. De aceea Iisus s-a manifestat în felul Lui, Buddha în felul Lui, Mahomed în felul Lui, Krisna in felul Lui, etc… Şi nici unuia nu i se poate reproşa viziunea asupra Creaţiei şi a Creatorului. Iar Divinitatea, indiferent ce nume are, se bucură tocmai de aceste nuanţe pe care individualitatea noastră, având la bază Ego-ul, le reflectă în tot Universul.

Există şi conotaţia negativă a Ego-ului şi cu această latură a Ego-ului „luptă” tradiţiile spirituale mai mult sau mai puţin autentice. Această falsă luptă porneşte de la faptul că foarte des noi ne identificăm cu Ego-ul nostru, uitând că de fapt acesta e doar o glazură… Vă opriţi la glazură atunci când mâncaţi bomboane cu ciocolată? Evident NU! Partea cea mai bună este sub glazură! Cu toate astea când vine vorba să accesăm interiorul bomboanei sufletului nostru, ni se face teamă şi ne oprim! De ce se întâmplă asta?

Ego-ul este o structură temătoare! El foloseşte toate tiparele de „definire” generate de minte, le conferă un caracter mult mai dinamic decât poate mintea să o facă, extrage trecutul din aceste tipare şi le proiectează în viitor, construieşte o întreagă lume de planuri şi dorinţe, analizează, sintetizează chiar experienţe de viaţă, dezvoltă concepte şi teorii, luptă pentru comoditatea şi tihna vieţii, este în competiţie cu el însuşi pe toate aspectele, etc… dar tocmai aici e „călcâiul lui Ahile” al Ego-ului.     Ego-ul proiectează în viitorul pe care şi-l doreşte, trecutul accesat cu ajutorul minţii – pentru că am văzut că mintea accesează doar trecutul. Şi aici eşafodajul Ego-ului îşi arată şubrezenia!!! Trecerea dinspre trecut spre viitor nu se face prin concretul prezentului ci sărindu-l, ocolindu-l!!! De aceea aproape niciodată nu reuşim să simţim clipa prezentă, şi asta pentru că structura dinamică a Ego-ului nostru, cu planurile lui de viitor raportate la trecut, nu se poate opri în prezent! În prezent nici mintea şi nici Ego-ul nu pot să existe! Şi asta pentru că momentul lui „aici şi acum” face ca planurile, obiectivele, conceptele să nu aibă suport tocmai prin faptul că trecerea dinspre trecut spre viitor nu se face de către Ego accesând prezentul! Şi pentru că nu poate accesa prezentul, Ego-ul nostru se „fofilează” ba în trecut, ba în viitor, accesând trăiri limitate, nemulţumit de aceste trăiri limitate, dorindu-şi mai mult, plănuind mai abitir, numai şi numai să nu fie în prezent. Ego-ul nostru suferă şi e rănit, Ego-ul nostru se victimizează sau se învinovăţeşte, Ego-ul nostru e cel care caută provocări dar  refuză provocările care cer efort în ceea ce priveşte transformarea interioară, îi place puterea, îi place proprietatea şi şi-o marchează mai dihai decât un căţel… Şi toate aceste pendulări între stări şi energii, ne pun prin intermediul Ego-ului în rezonanţe care mai de care mai ciudate, „îmbogăţind” rezonanţele corpului nostru cu aspecte care ne scapă de sub control…

Ce trebuie însă înţeles e că pe lângă individualitatea noastră – latură bună fiinţei noastre – Ego-ul aduce şi o multitudine de stări sau trăiri care sunt de fapt puneri în rezonanţă cu energii mai mult sau mai puţin armonioase, accesate cel mai adesea prin teama de a fi în prezent… Ori teama e deja o rezonanţă dizarmonioasă şi devine un substrat pentru celelalte energii cu care Ego-ul intră în contact. Orgoliul, teama de schimbare, refuzul schimbării, „paiul din ochiul vecinului”, încăpăţânarea asină de a persevera în greşeală, incapacitatea de a ierta, ura faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, etc… sunt tot atâtea puneri în rezonanţă cu energii nu foarte elevate, care la rândul lor ne influenţează starea de armonie şi de sănătate a corpului nostru fizic şi pe care le accesăm prin intermediul Ego-ului…

Cu toate acestea starea de neîmplinire interioară ca reflexie a sufletului nostru, produce canalizarea Ego-ului către aspecte spirituale. Şi e un bun început pe o cale spirituală, chiar dacă Ego-ul are propria lui percepţie despre aceast drum spre transformare. Astfel planurile Ego-ului vor programa realizări spirituale într-un viitor neprecizat fără însă a accesa momentul lui „aici şi acum”. Dar chiar şi aşa, aceste „programări” ne pun în rezonanţă cu energiile elevate ale evoluţiei, care permit sufletului să se manifeste tot mai liber şi asta în detrimentul Ego-ului. De fapt n-ar trebui să luptăm împotriva Ego-ului nostru: e ca şi cum mâna noastră stângă ar lupta cu mâna noastră dreaptă. Niciuna nu are sorţi de izbândă. Ego-ul face parte din fiinţa noastră iar împotriva noastră nu putem să luptăm! Canalizarea lui, direcţionarea lui  spre evoluţia spirituală, chiar şi aşa cu mijloacele limitate de care dispune, face ca Ego-ul să scadă în dinamism şi agitaţie, să se tempereze şi cu blândeţe să se apropie de clipa lui „aici şi acum” permiţând sufletului să se manifeste tot mai mult.

Tandemul Minte – Ego alimentează o structură de care nu ne ocupăm în acest articol şi acesta este Subconştientul nostru. Despre Subconştient e bine însă să ştim că e un rezervor unde tiparele de definire se depun şi se manifestă. Dar despre acest subiect extrem de vast într-un alt articol, la un moment dat.

Tandemul Minte – Ego este unul foarte complex iar acest articol nu îşi propune să devină o incursiune psihologică ci mai degrabă işi doreşte să vă facă să conştientizaţi un alt mecanism care poate aduce rezonanţe în fiinţa noastră, să vă facă să conştientizaţi că acest tandem care ne aparţine nu ne revelează adevărata noastră esenţă dar face parte din noi ca instrument limitat de accesare a universului acesta… Identificarea cu această structură în detrimentul revelării naturii noastre divine interioare  e una din cauzele care conduce la îndepărtarea de momentul prezent din trăirea noastră interioară, fapt ce conduce la reducerea prizei noastre de conştiinţă pe corpul nostru fizic – în fond trăim fizic aici şi acum, procesele corpului nostru fizic se întâmplă „aici şi acum” în timp real... Iar această conştientizare redusă a momentului prezent, pe lângă faptul că ne crează senzaţia curgerii accelerate a timpului, ne îndepărtează de trăirile autentice pornite din profunzimea sufletului nostru… iar îndepărtarea de sufletul nostru e de fapt îndepărtarea de esenţa noastră divină, iar îndepărtarea de divinitatea din noi – care e reală – nu face decât să ne îndepărteze de aspectul Divinităţii care ne-a creat… Şi astfel intuim că starea de boală vine pe o indepărtare şi de ce nu pe o negare a propriei noastre esenţe divine… Dar asta e altă poveste…

În finalul acestei a patra părţi să nu uit să amintesc despre al treilea element al triadei de care aminteam la începutul acestui articol: Conştiinţa.

Pentru a-i găsi locul Conştiinţei în ceea ce suntem, voi face o analogie. Sunt sigur că măcar odată aţi fost la Planetarium pentru a vedea ca „la cinematograf” proiecţia întregii perspective a bolţii cereşti. Ca acest lucru să fie posibil, Planetariumul dispune de o sursă de lumină trecută printr-un proiector tridimensional cu o mulţime de obiective şi lentile care permit proiecţia pe un ecran semisferic a unui film conţinând imaginea bolţii cereşti.

Triada Minte-Ego-Conştiinţă este un Planetarium interior, în care mintea noastră reprezintă filmul care urmează să fie proiectat – şi analogic vorbind un film memorează pe peliculă anumite imagini similare tiparelor de definire cu care lucrează mintea -, Ego-ul nostru este regăsit în multitudinea obiectivelor şi lentilelor care permit apariţia coerentă şi clară a imaginilor, iar Conştiinţa noastră este ecranul semisferic mai mult sau mai puţin finisat pe care se proiectează viziunea Ego-ului…

Aparent Conştiinţa noastră este neutră: suportă proiecţia minţii şi Ego-ului nostru indiferent de cât de distorsionată este „realitatea” proiectată! Dar nu e aşa! Conştiinţa noastră dă viziunii proiectate caracterul de „real” şi este perfectibilă. Astfel, Conştiinţa devine o funcţie de adaptare la lumea externă prin tocmai senzaţia de real pe care o dă universului în care ne mişcăm şi interacţionăm, şi prin operaţii simbolice,  intelectuale asigură un nou echilibru, mai perfecţionat, între mintea noastră, Ego-ul nostru şi noi înşine. Pentru că vin şi spun, chiar dacă suntem elevaţi spiritual sau nu, avem nevoie de acest ecran pe care să proiectăm ceea ce suntem.

Dar să nu uităm elementul esenţial al acestui proiector interior: sursa de lumină! Ea e cea care este trecută prin filmul minţii, prin lentilele Ego-ului şi apoi proiectată pe ecranul Conştiinţei. În cazul nostru sursa de lumină este sufletul nostru! Deşi privind proiecţia de pe ecranul conştiinţei sufletul nostru pare imperfect, acest lucru  este însă o iluzie dată de lentilele Ego-ului şi a filmului minţii interpuse între sufletul nostru şi ecranul Conştiinţei noastre. Astfel sufletul nostru deşi perfect ia aparenţa de imperfect iar imaginea proiectată devine aparent centrul fiinţei noastre, iar noi, în nepriceperea noastră ne identificăm cu plăcere, încântare şi fascinaţie cu această imagine proiectată – chiar dacă nu reflectă realitatea reală!-  şi nu cu sursa de lumină generatoare a acestei proiecţii!

Întrebarea următoare vine firesc: ce trebuie să facem pentru ca această imagine să nu mai fie influenţată de elementele care se interpun între sufletul nostru şi ecranul Conştiinţei noastre? Aceasta e o întrebare la care voi răspunde în articolul următor, când vom vorbi despre suflet, al treilea element al triadei minte-trup-suflet…

Reclame
Galerie | Acest articol a fost publicat în diverse și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre REZONANŢĂ (partea a patra)

  1. Lucian Daniel Sava zice:

    Adi am citit partea a4 si a5 nu am gasit partea a2 si a3 ,la prima vedere multe par complicate si totusi sunt simple si logice in acelas timp.Te pupam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s